popas pe marginea blestemului

colțuroasă și lipsită de
tandrețe

oboseala era finalul clipei
prăpastia dintre bine și rău
poate chiar semăna puțin
cu iubirea din noaptea
ultimei întâlniri

dorul nu mai conta
oricum oglindea în el
atât de înalt
neputința

ce izvoare să curgă
din ochii mari și prea îmbătați
de dăruire?
n-ar mai fi loc de întors
nicio geană
în tot haosul vremelniciei

totuși
pentru că nu vroiam să mă sinucid
am întors iar privirea
de la toate

și-am știut
așa simplu am știut că trebuie
să-mi duc nebunia în brațe
să pășesc albă
prin bezna absențelor voastre –

într-o nouă și
încăpățânată
lumină

ana

20881866_1679125048764837_8183166425374085594_n
sursa: Deaprojekt Die Welt der Puppen

Advertisements

make a wish

e târziu tu stai în întuneric
cu tălpile crestate pe marginea
gândurilor
ca pe marginea pietrelor
prăpastia obsedează adânc
tu amâni cu disimulare cuvântul
și respirarea de-aproape

sângele se zbate crede că
nici nu are nevoie de toate astea
și apoi așa are el –
chef să se arunce pe sine însuși în gol
cu un fel de nearticulată
resemnare

valuri
valuri roșii curg în timp ce
ochii urcă spre roata stelelor

vai ce tăcere e acolo și cum
arde candela cerului în palmele mele
e un semn! îmi spun
în timp ce tu te arunci iar
și iar
prin căderea cometelor

ca să poți fi cu mine

906ea8a2802560610a712c7604ecf0b8

pustnic la marginea tăcerii

trupul tău dispăruse risipit
ca un ecou pe mare
ca o lăcrimare ostoită de trecerea timpului
ca și cum
trecându-ți palmele prin miezul eternității
ai fi așteptat
să fii văzut dincolo de absență

gesturile îți curgeau domoale prin ochii
pe care lumea îi vedea orbi
ei înșiși nu își cunosc orbirile, mi-ai zis,
lasă-i
iartă-i
iubește-i
tristețea nici măcar nu este tristă uite
mă odihnesc în ea ca într-o scoică
atâta doar că sunt
prea departe pentru a mai fi
spânzurat de ancore

***
auzul mi-era deodată inundat
de materia densă a tăcerilor tale și
poate tocmai de aceea începusem să aud
vorbindu-mi –
albastru și înfiorător de tangibil –
orizontul

IMG_20170729_180037